Emil Rengle și Martalogul Carpatin

Mă uitam zilele trecute pe Youtube, pe canalul 1Million Dance Studio (un canal dedicat dansului). Și sărind dintr-un video în altul, am ajuns la un video cu Emil Rengle.

Nu vă pot spune cât de surprins am fost văzându-l pe tipul ăsta. Am avut un mix de feeling-uri, balcano-carpato-nordico-vestice. Pur și simplu creierul meu nu știa cum să reacționeze. Să răbufnesc ca un meltean intelectual redus și să îl înjur? Să îl aplaud? Să mă uit la un alt video cu el? Cine ăstă ma? Care ești mă? E real ce văd? Foarte interesant! Și diferit! Poate că totuși e bun omul!? Dar ce e cu maneaua aia pe fundal? Ce se întâmplă aici? Visez?

Și scrolez eu în jos înspre comentarii…

O ploaie cu căcat a gherțoilor, a bișnițarilor și a interlopilor „dă Anglea”. De la „Costică Tiger” până la „Dani moartea femeilor”, toți aruncau cu căcat și își exprimau dezgustul față de Rengle.

De ce? Pentru că „this guy” nu se încadrează în tipologia bărbatului de România. Rengle e diferit din toate punctele de vedere. Rengle are tocuri, se îmbracă cu haine de femei, dansează lasciv ca femeile, iar în unul din video-urile lui, Rengle le combină pe cele înșirate mai sus cu muzica de taraf. Un ghiveci. Un ciudat. Sfidează orice tipar al vânjosului bărbat dac. Al masculul Alfa care își spune mereu și necondiționat cuvântul.

Cum e posibil ca pe plaiurile noastre să fie un dereglat ca ăsta? Plaiuri ale familiei tradiționale unde femeile sunt bătute pentru că „știu ele de ce” sau „bătaia e ruptă din rai”. În care bărbatul dă cu pumnul în masă și își bagă p*la în sufletul femeii, pentru că ciorba nu e caldă. În care insolența bărbatului e topic de discuție și de laudă. Plaiuri în care homalăii sunt niște scârboși și ar trebui să moară. Iar în final, „noi, ăștia normalii” ne băgăm p*lele în familiile lor de poponari grețoși, psihopați și dereglați. Vomăm cu „normalitatea” noastră pe ei.

Oare cum ar fi dacă ne-am schimba doar un gram mentalitatea asta obscură? Oare cum ar fi dacă am vedea lucrurile din jur mult mai obiectiv și nu atât de subiectiv? Oare cum ar fi dacă ne-am schimba preconcepțiile astea de martalogi neciopliți de balcani? Oare cum ar fi să acceptăm diversitatea? Oare cum ar fi să nu mai fim atât de afectați de ce fac alții cu viețile lor? Oare cum ar fi să ne concetrăm energia pe noi și pe dezvoltarea noastră ca oameni/ca societate? Să nu mai judecăm atât de mult „diferitul” ăsta, față de „normalul” nostru?

Întotdeauna „diferitul” a făcut diferența. Iar în final fericirea și împlinirea sufletească contează cel mai mult. Acestea sunt scopurile vieții.

Lasa un comentariu

Logheaza-te pentru a comenta sau plaseaza comentariul ca si Guest
avatar